Fapt divers
Ai trotinetă electrică? Trebuie să o înmatriculezi!

Trotinetele electrice vor fi înmatriculate şi înregistrate la Registrul Auto Român (RAR).
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede introducerea vehiculelor rutiere lente în categoria celor care pot fi înmatriculate şi înregistrate la Registrul Auto Român (RAR), relatează stirileprotv.ro.
Actul normativ, care completează OUG 78/2000, defineşte vehiculele rutiere lente drept vehicule antrenate de un motor încorporat şi care, constructiv, nu pot deplasa cu o viteză mai mare de 25 km/h. Acestea urmează să fie înmatriculate şi înregistrate de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, la fel ca toate celelalte vehicule.
Excepţie fac doar cele înmatriculate într-un alt stat membru al UE, precum și tractoarele forestiere și cele achiziționate din fonduri nerambursabile.

Fapt divers
DNA a cerut 12 ani de închisoare pentru Ioan Niculae, patronul grupului Interagro, prezent în județul Brașov prin Nitroporos Făgăraș și Viromet Victoria

Procurorul Direcției Naționale Anticorupție a cerut miercuri o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege pentru acuzațiile de instigare la evaziune fiscală și la spălarea banilor, imputate omului de afaceri Ioan Niculae, au declarat pentru G4Media.ro surse participante la ședința de judecată de la Curtea de Apel București, unde se judecă apelul la sentința din 2018 de la Tribunal. Potrivit specialiștilor în justiție consultați de G4Media.ro, asta înseamnă o pedeapsă ce poate ajunge până la 12 ani, raportată la Codul Penal anterior.
Apărătorul lui Niculae a cerut pentru clientul său achitare sau rejudecare, conform surselor G4Media.ro.
Omul de afaceri a absentat de la ultimul termen din proces, fiind internat într-o clinică din Milano (Italia), unde s-ar reface după infectarea cu COVID- 19, astfel cum a precizat avocatul său în sala de judecată.
Sentința ce va fi pronunțată de Curtea de Apel va fi definitivă.
Context
Patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat în 2018 în acest dosar de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al CJ Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.
Procurorii au susținut, în rechizitoriul întocmit, că în perioada august 2008 – martie 2009, între S.C. Interagro S.A. și SC Libarom Agri SRL, societate specializată în producție agricolă și tranzacții cu produse agricole, s-a încheiat și derulat un contract fictiv având ca obiect prestarea unor servicii de publicitate.
În baza acestui contract, ar fi fost înregistrate în contabilitatea firmei Interagro SA, operațiuni nereale în baza cărora s-au eludat plățile taxelor și impozitelor către bugetul de stat.
Obiectul contractului a constat în realizarea de materiale promoționale (brelocuri, post-it-uri și standuri) pentru S.C. Interagro S.A.
„Concret, în urma încheierii și derulării contractului respectiv, ca urmare a deciziei inculpatului Ioan Niculae, au fost înregistrate în evidența contabilă cheltuieli deductibile în sumă totală de 36.245.000 lei. În aceeași perioadă, tot inculpatul Ioan Niculae a fost cel care a decis și coordonat realizarea unui circuit de spălare a banilor, prin intermediul unor operațiuni fictive, prin firmele față de care s-a dispus trimiterea în judecată ca persoane juridice”, au mai susținut procurorii.
Circuitul financiar de spălare a banilor proveniți din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, inițiat și coordonat de Ioan Niculae ar fi avut ca urmare prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, reprezentând TVA în sumă de 6.886.550 lei și impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei.
De asemenea, în perioada ianuarie – martie 2009, patronul grupului S.C. Interagro S.A., Ioan Niculae, ar fi inițiat și desfășurat activități de corupere, prin intermediul inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, a suspectului Said Baaklini și a unei alte persoane, a unor funcționari publici și înalți demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilități fiscale privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice.
Acest lucru ar fi adus un beneficiu direct firmei Interagro de circa 600.000.000 euro, reprezentat de vânzarea îngrășămintelor chimice din stocurile existente sau ce urmau a fi produse.
Sursa: G4Media.ro
Fapt divers
VIDEO / Noapte ”albă” pentru drumarii din Brașov. Val de ninsoare, în condiții de trafic intens

Noapte albă pentru drumarii din Brașov, care au răspândit, în noaptea de marți spre miercuri peste 100 de tine de material antiderapant.
Potrivit DRDP Brașov, în noaptea de marți spre miercuri un val de ninsoare s-a abătut asupra județului Brașov.
Bazele de deszăpezire ale DRDP Brașov au reacționat imediat și au acționat cu peste 21 de utilaje de deszăpezire care au răspândit peste 100 de tone de materiale antiderapante.

Fapt divers
FOTO / A început vaccinarea militarilor braşoveni care au ieşit la pensie

Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” a organizat două centre de vaccinare în Brașov și Curtea de Argeș, la sediul Batalionului 228 Apărare Antiaeriană “Piatra Craiului” și la Cercul Militar Curtea de Argeș.
Campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, din cadrul celor două centre, a început în această săptămână prin imunizarea pensionarilor militari cu vârsta peste 65 de ani.
Plutonierul major Monica Gurău, asistent medical în cadrul centrului de vaccinare de la Brașov, a prezentat mai multe detalii privind activitatea desfășurată:
“În acest centru se vaccinează persoanele eligibile etapei a II-a de vaccinare. Activitatea am demarat-o în cursul zilei de luni, 25 ianuarie, prin imunizarea pensionarilor militari cu vârste peste 65 de ani. Planificarea se face de către Centrul Militar Județean Brașov, noi solicităm vaccinurile de la Direcția de Sănătate Publică Brașov în funcție de lista cu persoanele planificate și le pregătim pentru a fi injectate.”, a declarat Monica Gurău.
-
Economicacum o zi
Un nou magazin de bricolaj apare în Brașov după ce listarea companiei a debutat cu un record pe Bursa de Valori București
-
Evenimentacum o zi
S-a răsturnat cu mașina. Șoferul era sub influența alcoolului
-
Fapt diversacum 2 zile
Loredana a petrecut în weekend în Poiana Braşov. Cântăreaţa a întreţinut atmosfera şi a dansat pe mese
-
Evenimentacum 4 zile
VIDEO / Schi extrem la Predeal. Un turist a schiat cu un urs care alerga pe urmele lui
-
Socialacum o zi
ÎCCJ: Cei care au conturi false pe Facebook riscă închisoarea
-
Fapt diversacum 24 de ore
FOTO / A început vaccinarea militarilor braşoveni care au ieşit la pensie
-
Evenimentacum 23 de ore
Organizatorii expediţiei în care Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi şi-au pierdut viaţa sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă. După aproape 4 ani procurorii au încheiat urmărirea penală
-
Economicacum 8 ore
În pofida criziei, olandezii de la Rubitech caută 112 oameni pentru centrul de producţie din Prejmer, județul Brașov